Deck -ul pentru terasă din esențe exotice rămâne din punctul nostru de vedere cea mai bună variantă de pardoseli pentru exterior. Caracteristicile fizice și mecanice îl fac practic indestructibil, tonurile și culorile sunt de-a dreptul fabuloase, iar durata de viață poate depăși 50 de ani în unele cazuri.
Cel mai apreciat deck la nivel mondial rămâne cel din Ipe sau arborele de fier așa cum mai este denumit. Esplanadele pietonale din Coney Island (New York), Miami sau Atlantic City, pontoanele de acostare din Barcelona, iar de la noi Complexul rezidențial Stejarii stau mărturie că acolo unde a fost nevoie de rezistență, durabilitate, dar și de rafinament s-a ales decking din ipe. Pe lângă pleiada de calități indiscutabile, deck -iul din ipe are așa cum era de așteptat și un preț pe măsură ce crește ușor, dar constant an de an.
Iar dacă ipe-ul poate fi considerat scump există variante de lemn exotic cu proprietăți foarte asemănătoare, dar cu un cost (mult) mai scăzut – cumaru, massaranduba, garapa, itauba, tatajuba etc.
Deck-ul din esențe exotice are practic orice aplicare – de la spații private elegante la zone publice cu trafic foarte intens. Durata de viață ajunge la 50 de ani în cazul lemnului de ipe și 35-40 ani în cazul celorlalte esențe enumerate mai sus.